Trei sapatamani si jumatate (nu, nu noua saptamani si jumatate, doar trei)!
Oau, ce repede au trecut.
De mult nu am mai vazut asa orasel linistit. Mic (e cam de dimensiunea Lugojului), tipic
englezesc (pana si casele noi sunt facute repectand arhitectura ‘clasica’) si extrem de verde.
Lasand deoparte curtea fiecarei case (nu am vazut nici o casa care sa nu aiba o curte plina
de verdeata in spate), e un oras plin de parcuri, cu extrem de multi copaci si iarba. Si cireasa
de pe tort, are un mall imens (senzatia era ca jumatate din oras lucreaza in mall).
Iar englezii… hmmm, m-au impresionat in cel mai placut mod cu putinta. Am realizat ca ideea
de gentleman e clar legata de aceasta natie. Extrem de politicosi, calmi si degajand clasa. Cu
tristete spun ca… noi mereu vom fi (in cel mai bun caz) niste domnisori, asa cum francezii vor
fi doar gentilomi si nemtii herr. Si poate cel mai surprinzator, extreme de calzi. Clar nu exista
comparatie intre ei si nemti (de exemplu) din punctul asta de vedere.
Ce mi-a placut iar foarte mult a fost faptul ca poti intalni cam toate natiile pamantului, toate
traind (cel putin din cate mi-am dat seama) in armonie. Pe langa indieni, care stiam ca sunt
intr-un numar extrem de mare, am intalnit cam toate natiile Europei. Si cel putin la prima
vedere am ajuns ca cred ca toti cei care vin aici au sansa lor. Ca, la acelasi nivel de pregatire
nu se va face diferenta in functie de locul din care vii. Poate e doar o senzatie, nu stiu. Dar
asta a fost impresia mea.
Si mi-a prins tare bine faptul ca am mers pe jos extrem de mult, distanta de la hotel la birou
fiind mica si astfel transportul cu masina nu a fost necesar. Bine, au niste reguli ciudate la
strazi: foarte rar intalnesti semne de circulatie – gen ‘cedeaza trecerea’, ‘stop’, etc; iar pentru
a trece pe partea celalta a unui sens giratoriu e nevoie sa faci ‘cativa pasi’, trecerea de
pietoni nu e propriu-zis in sensul giratoriu, iar pentru a trece strada, nu o poti face ‘la coltul
strazii’ fara a calca pe iarba, ci trebuie sa mergi pana la prima casa si acolo sa treci pe partea
cealalta. Si, daca mai era nevoie, mersul pe contrasens… (hahahaha… bancul ala cu ‘nu
unul circula pe contrasens, ci toti!’ sigur a avut ca model fie un englez pe continent fie un
continental in Anglia) – asta face trecutul strazii o aventura, caci mereu aveam tendinta de a
ma uita prima data in directia ‘gresita’.
Si poate cel mai important e ca am realizat in ce glob mic a trebuit sa traiesc timp de 9 ani.
Respectand niste reguli tampite si impuse, ce nu aveau nici cap, nici coada si ce nu erau
respectate decat de cei mici (sefii fiind mereu exclusi, desi ‘cica’ eram toti egali). Ingradindu-
ma, nelasandu-ma sa zbor, sa ma folosesc de tot ceea ce am si sunt si mai ales, sa am
incredere in mine. Un lucru excelent a fost ca am realizat ca imi lipsea asta (unul din motivele
pentru care am decis sa fac aceasta mutare), dar partea cea mai buna acum incepe sa
apara: cu fiecare zi ce trece ma simt tot mai stapan pe mine, capabil sa imi sustin parerile,
marindu-mi orizonturile si evoluand. Si poate mai presus de orice, simtindu-ma apeciat. Am
adunat in 4 luni aprecieri cat pentru 9 ani. Si aprecieri venite de la oameni avizati, cu enorm
de multa experienta si care prin pozitia lor nu ar fi fost obligati sa ‘lanseze’ aprecieri doar de
dragul de a o face. Dupa 4 luni ma pot lauda din nou ca fac ceea ce imi place. Si asta nu e
putin lucru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu