Published with Blogger-droid v1.6.5
marți, 16 noiembrie 2010
from Dusseldorf, with love....
Ceata, multa ceata. Asta e tot ce a avut Dusseldorful de oferit in plus fata de frigul din fiecare zi. Bleah.
Partea buna e ca a stat ploaia. Dupa 4 zile de plouat aproape continuu, azi se anunta soare. Cand (eu as zice daca) se va ridica ceata..... Inca o data.... bleah
Partea buna e ca a stat ploaia. Dupa 4 zile de plouat aproape continuu, azi se anunta soare. Cand (eu as zice daca) se va ridica ceata..... Inca o data.... bleah
Published with Blogger-droid v1.6.5
sâmbătă, 6 noiembrie 2010
Amsterdam - the pictures
Amsterdam - prin ochii mei...
Si pentrun ambient placut, o melodie pe masura.
Via cabral.ro (de unde am preluat linkul), o melodia despre a carei lansare am citit chiar azi.
Taxi - Doua cuvinte.
Enjoy
Si pentrun ambient placut, o melodie pe masura.
Via cabral.ro (de unde am preluat linkul), o melodia despre a carei lansare am citit chiar azi.
Taxi - Doua cuvinte.
Enjoy
Marti - sau cele trei ceasuri rele
Postez asta cu intarziere ca sa nu agit spiritele. Acum, e doar o poveste si ma scuteste de intrebari suplimentare...
Prima data spun asta: eu nu am patit nimic. Daaaaar:
1. Primul accident din care am scapat:
Marti dimineata, in drum spre lucru, cu gandul la ale mele (contracte, conturi, etc), am uitat ca astia au strazi cam ca in Cluj (unele benzi se termina foarte brusc). Ce s-a intamplat?! Am intrat pe alta banda. Fara sa imi dau seama. Noroc ca cel din spate a fost atent si nu s-a intamplat nimic.
2. Al doilea accident
La plecarea de la lucru, trebuie sa trec printr-un giratoriu. Care e mereu extrem de aglomerat. Ca sa nu mai punem la socoteala ca marti a plouat toata ziua...
Ei, ma opresc la intrarea in sens (evident, ca peste tot, cedeaza trecerea), moment in care prin fata mea trece o camioneta in viteza, care incepe sa se invarta. Nu stiu cum, exact pe portiunea unde s-a invartit nu era in momentul ala nici o masina, desi sensul era aglomerat. Si-a revenit si si-a continuat drumul....
3. Al treilea accident
Tot in drum spre casa. Agasat de ploaia marunta si deasa si dupa experienta de dinainte, merg extrem de prudent. Ceea ce inseamna ca la un moment dat, inainte de un semanfor, ma hotarasc sa trec pe banda 1. Ceea ce si fac. Iar la semafor, surpriza: masina ce era in spatele meu e lovita din spate de urmatoarea masina. Nu grav, dar suficient ca sa se lase cu plasticuri indoite, nervi, etc....
Bonus.
Am vazut primul accident pe autostrada. Vreo 10 masini implicate. Doua destul de bine sifoante. Cu toate astea, nu un accident grav.
Cam astea au fost cele 3 ceasuri rele ale zilei de marti. Happy me...
Prima data spun asta: eu nu am patit nimic. Daaaaar:
1. Primul accident din care am scapat:
Marti dimineata, in drum spre lucru, cu gandul la ale mele (contracte, conturi, etc), am uitat ca astia au strazi cam ca in Cluj (unele benzi se termina foarte brusc). Ce s-a intamplat?! Am intrat pe alta banda. Fara sa imi dau seama. Noroc ca cel din spate a fost atent si nu s-a intamplat nimic.
2. Al doilea accident
La plecarea de la lucru, trebuie sa trec printr-un giratoriu. Care e mereu extrem de aglomerat. Ca sa nu mai punem la socoteala ca marti a plouat toata ziua...
Ei, ma opresc la intrarea in sens (evident, ca peste tot, cedeaza trecerea), moment in care prin fata mea trece o camioneta in viteza, care incepe sa se invarta. Nu stiu cum, exact pe portiunea unde s-a invartit nu era in momentul ala nici o masina, desi sensul era aglomerat. Si-a revenit si si-a continuat drumul....
3. Al treilea accident
Tot in drum spre casa. Agasat de ploaia marunta si deasa si dupa experienta de dinainte, merg extrem de prudent. Ceea ce inseamna ca la un moment dat, inainte de un semanfor, ma hotarasc sa trec pe banda 1. Ceea ce si fac. Iar la semafor, surpriza: masina ce era in spatele meu e lovita din spate de urmatoarea masina. Nu grav, dar suficient ca sa se lase cu plasticuri indoite, nervi, etc....
Bonus.
Am vazut primul accident pe autostrada. Vreo 10 masini implicate. Doua destul de bine sifoante. Cu toate astea, nu un accident grav.
Cam astea au fost cele 3 ceasuri rele ale zilei de marti. Happy me...
Amsterdam (IV)
Ne-am trezit omeneste (adica tot la ora 8).
Si am mers sa ne luam micul dejun. Incercand (si nereusind) sa gasim un motiv bun pentru care nu ne cazasem de la inceput aici.
Cu burtile pline (ca da, suntem romani si suntem mandri, iar prostii aia de suedezi de au inventat bufetul de le poarta numele nu s-a gandit ca existam si noi pe lumea asta); si am mai luat cate ceva si cu noi (dar nu mare lucru, vreo 2 unturi si 3 gemuri - nu ne-am putut abtine). Ne-am facut bagajele si... la drum. Dar nu inainte de a da un pic iama prin magazinul cu suveniruri, unde am gasit preturi mai bune - nu la toate, dar la multe - decat in oras.
Prima oprire: muzeul van Gogh. Cand GPS-ul ne-a adus pe strada unde e muzeul am crezut in primul moment ca am nimerit intr-o manifestatie: o coada impunatoare ne astepta. Am parcat masina (din nou, nu usor) si ne-am asezat cumintei la rand. Dupa aproximativ 30 de minute, am reusit sa intru. Am fost impresionat. De felul in care e aranjat/organizat, de tablouri (nu au numai van Gogh), de cam tot. chiar si de preturile de la magazin, ce mi s-au parut rezonabile. Pentru cat de scumpe mi-au parut toate in Amsterdam, magazinul a parut doar cu solduri. :)
Daca vreti sa ajungeti in Amsterdam, ce trebuie facut e sa luati bilete din timp, online. Se evita astfel extrem de multe cozi si momente moarte, ca sa nu mai vorbim ca pentru pachete preturile sunt mai bune. Si exista sansa sa existe oferte speciale. Mi-a luat cam o ora jumate sa vad cele 4 etaje ale muzeului. Ziua incepuse pozitiv.
Dat fiind ca era deja ora 1, Radu a hotarat sa renunte la muzeul figurilor de ceara. Asta insemna ca mai am casa memoriala Rembrant si apoi.. program de voie.
Casa memoriala Rembrant nu a fost deloc asa cum ma asteptam. Dar asta nu inseamna ca nu am ramas impresionat de ea. COnceptul nu e chiar de muzeu: e de fapt casa in care a locuit el, ce ne prezinta modul in care se traia pe atunci. Si pe langa, ceva tablouri si multe 'tiparituri' - aka litografii. Am avut norocul sa asist si la o demonstratie a felului in care se tipareau litografiile.
Sa nu uit concluzia opt: nici GPS-ului nu i-a placut in Amsterdam - a reusit performanta de a ne invarti de 5 (da, CINCI) ori pe acelasi strazi (cu foarte mici modificari, date de incercarea mea disperata de a iesi de acolo). Pentru ca in final sa reusim atunci cand nu am mai tinut cont de el (adica de ea, suava voce din GPS).
Am mancat la un restaurant chinezesc. Din nou, nici un repros, din contra. Servire extrem de rapida, cu zambetul de buze. Si o mancare extrem de gustoasa. Macar prin asta, Amsterdamul ne-a placut.
Mm facut ultimele poze, profitand de lumina foarte buna.
Si am plecat la drum. Care drum de intoarcere m-a facut sa imi pun problema care sunt soferii cei mai prosti, nemtii sau olandezii - raspunsul inca nu l-am gasit, desi am mai dezbatut problema. Nu imi dau seama ce ma deranjeaza mai tare, agresivitatea nemtilor sau senzatia pe care ti-o dau olandezii ca habar nu au ce fac. Cand o sa ajung la o concluzie o sa va anunt.
Daca este sa adun toate, concluzia e cam asa: un oras extrem de scump, dar cu servicii relativ de slaba calitate, in care senzatia de depravare reuseste sa acopere frumosul cladirilor si canalelor, iar biciclistii te pot transforma din om in neom. Pentru mine, Amsterdamul si-a castigat un binemeritat loc alaturi de Praga: un oras minunat, dar locuit.
Si am mers sa ne luam micul dejun. Incercand (si nereusind) sa gasim un motiv bun pentru care nu ne cazasem de la inceput aici.
Cu burtile pline (ca da, suntem romani si suntem mandri, iar prostii aia de suedezi de au inventat bufetul de le poarta numele nu s-a gandit ca existam si noi pe lumea asta); si am mai luat cate ceva si cu noi (dar nu mare lucru, vreo 2 unturi si 3 gemuri - nu ne-am putut abtine). Ne-am facut bagajele si... la drum. Dar nu inainte de a da un pic iama prin magazinul cu suveniruri, unde am gasit preturi mai bune - nu la toate, dar la multe - decat in oras.
Prima oprire: muzeul van Gogh. Cand GPS-ul ne-a adus pe strada unde e muzeul am crezut in primul moment ca am nimerit intr-o manifestatie: o coada impunatoare ne astepta. Am parcat masina (din nou, nu usor) si ne-am asezat cumintei la rand. Dupa aproximativ 30 de minute, am reusit sa intru. Am fost impresionat. De felul in care e aranjat/organizat, de tablouri (nu au numai van Gogh), de cam tot. chiar si de preturile de la magazin, ce mi s-au parut rezonabile. Pentru cat de scumpe mi-au parut toate in Amsterdam, magazinul a parut doar cu solduri. :)
Daca vreti sa ajungeti in Amsterdam, ce trebuie facut e sa luati bilete din timp, online. Se evita astfel extrem de multe cozi si momente moarte, ca sa nu mai vorbim ca pentru pachete preturile sunt mai bune. Si exista sansa sa existe oferte speciale. Mi-a luat cam o ora jumate sa vad cele 4 etaje ale muzeului. Ziua incepuse pozitiv.
Dat fiind ca era deja ora 1, Radu a hotarat sa renunte la muzeul figurilor de ceara. Asta insemna ca mai am casa memoriala Rembrant si apoi.. program de voie.
Casa memoriala Rembrant nu a fost deloc asa cum ma asteptam. Dar asta nu inseamna ca nu am ramas impresionat de ea. COnceptul nu e chiar de muzeu: e de fapt casa in care a locuit el, ce ne prezinta modul in care se traia pe atunci. Si pe langa, ceva tablouri si multe 'tiparituri' - aka litografii. Am avut norocul sa asist si la o demonstratie a felului in care se tipareau litografiile.
Sa nu uit concluzia opt: nici GPS-ului nu i-a placut in Amsterdam - a reusit performanta de a ne invarti de 5 (da, CINCI) ori pe acelasi strazi (cu foarte mici modificari, date de incercarea mea disperata de a iesi de acolo). Pentru ca in final sa reusim atunci cand nu am mai tinut cont de el (adica de ea, suava voce din GPS).
Am mancat la un restaurant chinezesc. Din nou, nici un repros, din contra. Servire extrem de rapida, cu zambetul de buze. Si o mancare extrem de gustoasa. Macar prin asta, Amsterdamul ne-a placut.
Mm facut ultimele poze, profitand de lumina foarte buna.
Si am plecat la drum. Care drum de intoarcere m-a facut sa imi pun problema care sunt soferii cei mai prosti, nemtii sau olandezii - raspunsul inca nu l-am gasit, desi am mai dezbatut problema. Nu imi dau seama ce ma deranjeaza mai tare, agresivitatea nemtilor sau senzatia pe care ti-o dau olandezii ca habar nu au ce fac. Cand o sa ajung la o concluzie o sa va anunt.
Daca este sa adun toate, concluzia e cam asa: un oras extrem de scump, dar cu servicii relativ de slaba calitate, in care senzatia de depravare reuseste sa acopere frumosul cladirilor si canalelor, iar biciclistii te pot transforma din om in neom. Pentru mine, Amsterdamul si-a castigat un binemeritat loc alaturi de Praga: un oras minunat, dar locuit.
vineri, 5 noiembrie 2010
Amsterdam (III)
A venit si dimineata. Altfel spus, ora 8. La 8:30 eram pregatiti pentru o noua zi.
Va incepe oare bine sau nu?
Primul hop: sa vedem daca cei de la hotel ne pot da camera (sau alta, dar in acelasi hotel) si pentru azi (adica sambata noaptea). Coboram la hotel si.. supriza: nu se poate! Ceea ce inseamna ca va trebui sa rezolvam cu hotelul cat mai repede. Si ne punem pe cautat. Din hotel in hotel, din refuz in refuz. Tot ce gasim e la un pret exorbitant (150 euro si mai mult). Da, apucam sa si vedem cate ceva, dar nici un muzeu. Si timpul trece. Devenim tot mai agitati si nervosi. In final, dupa vreo cateva ore de cautari, renuntam. Plecam departe, la periferie, catre IBIS-ul de la aeroport. Unde gasim in sfarsit camera. Era ora 3. Plecam iar in oras.
Turul muzeelor ramasese pe duminica. Foarte eficienti, nu-i asa?! Asa gandeam si noi.
Morti de foame, am incercat sa ne facem loc spre centru. De ce spun am incercat?! Caci in Amsterdam, pe langa coffee-shops si c****, mai exista ceva: BICICLISTI.
Eu sunt un om calm de felul meu, si asta nu o zic numai eu, ci si cei care ma cunosc. Dar va spun ca la fiecare 5 minute am vrut sa ma dau jos sa bat cate un biciclist. Poate si mai des in anumite momente. De ce? Pai sa le luam in ordine, cu liniuta:
- Ce faci daca ai rosu la semafor? te opresti; ce faci daca ai bicicleta in Amsterdam si ai rosu la semafor? Te uiti in toate partile, si inaintezi usor (sau repede, dupa cum iti e felul), eventual faci un pic de slalom printre masinile de la semafor, etc, etc.
- Ce faci daca mergi pe un strada 'pietonala' (bine, la ei si biciclestii sunt tot pietoni, dar uneori corpul de pedestrii era atat de compact ca nu puteai trece prin el)? Pai in mod normal te dai jos de pe bicicleta si mergi pe langa; daca situatia asta e in Amsterdam... incetinesti... in asa fel incat pedestrii sa apuce sa se arunce care incotro. in final tot treci cumva
- Ce faci daca e noapte? pai sau iti aprinzi farurile sau stai acasa; ce faci daca esti in Amsterdam? Pai.. te comporti natural, ca de aia e lumina pe strazi, nu? (nu conteaza ca nu sunt aprinse luminile pe strada, aia nu e vina ta)
- Ce faci daca ai pista de biciclete, dar e plina si se misca incet (fata de cat ai vrea tu), iar strada e plina de masini? In mod normal, mergi si tu incet; in Amsterdam mergi pe strada, tampitii aia ce au masini nu au decat sa stea dupa tine (si atunci mergi chiar un pic mai incet, sa le arati cine e seful)
- Ce faci daca pista de biciclete de pe trotuarul unde esti tu e pentru directia opusa? in mod normal te muti pe trotuarul opus, unde e pista pentru directia ta; ce faci in Amsterdam: mergi paralel cu pista 'gresita', pe trotuarul pentru pietoni, care din nou trebuie sa te fereasca.
Si cred ca exemplele pot continua. Jur, mi-am amintit de India; da, super 'civilizatii' olandezi se comporta exact precum indienii (strict din punctul de vedere al biciclismului).
Dupa experienta Amsterdam sunt convins ca am ceva mai multe fire albe de par.
concluzia sase (parca): cred ca toti (sau oricum in marea lor majoritate) biciclstii din Amsterdam ar avea oricand loc la un spital de glumeti.
Concluzia sapte: exista si un revers la medaliei - un asptect pozitiv al mersului pe bicicleta: nu am vazut (decat atat de rar ca nu merita mentionati) locuitori ai Amsterdamului grasi. Din contra, am remarcat (da, foarte multe femei/fete mergeau in fusta pe bicicleta) ca au picioare extrem de frumoase, chit ca au 15 sau 50 de ani.
Din filmele cu prosti: evident ca am gasit un restaurant ce parea foarte fain, dar nu am intrat, iar apoi (adica dupa 20min) nu l-am mai putut gasi (toate strazile/canalele din Amsterdam seamana - zona centrala, evident). Dar partea foarte buna a fost ca am nimerit intr-un reastaurant........ unde am mancat EXCELENT, iar servirea a fost impecabila. Au stiut inclusiv sa faca friptura, nu ca francezii - stiti cu totii povestile cu 'bine facut = e arsa la suprafata, curge sangele DOAR daca o tai. Cred ca asta a fost singurul punct pozitiv al zilei. Un moment ce a reusit insa sa salveze intr-o anumita masura o zi nu foarte reusita.
Care s-a incheiat la hotel, cu 2 beri.
Era din nou ora 2. A doua zi aveam de alergat.....
Inca nu sunt poze, imi place sa va fac sa asteptati. (adica altfel spus am avut probleme cu computerul si cu netul)
Va incepe oare bine sau nu?
Primul hop: sa vedem daca cei de la hotel ne pot da camera (sau alta, dar in acelasi hotel) si pentru azi (adica sambata noaptea). Coboram la hotel si.. supriza: nu se poate! Ceea ce inseamna ca va trebui sa rezolvam cu hotelul cat mai repede. Si ne punem pe cautat. Din hotel in hotel, din refuz in refuz. Tot ce gasim e la un pret exorbitant (150 euro si mai mult). Da, apucam sa si vedem cate ceva, dar nici un muzeu. Si timpul trece. Devenim tot mai agitati si nervosi. In final, dupa vreo cateva ore de cautari, renuntam. Plecam departe, la periferie, catre IBIS-ul de la aeroport. Unde gasim in sfarsit camera. Era ora 3. Plecam iar in oras.
Turul muzeelor ramasese pe duminica. Foarte eficienti, nu-i asa?! Asa gandeam si noi.
Morti de foame, am incercat sa ne facem loc spre centru. De ce spun am incercat?! Caci in Amsterdam, pe langa coffee-shops si c****, mai exista ceva: BICICLISTI.
Eu sunt un om calm de felul meu, si asta nu o zic numai eu, ci si cei care ma cunosc. Dar va spun ca la fiecare 5 minute am vrut sa ma dau jos sa bat cate un biciclist. Poate si mai des in anumite momente. De ce? Pai sa le luam in ordine, cu liniuta:
- Ce faci daca ai rosu la semafor? te opresti; ce faci daca ai bicicleta in Amsterdam si ai rosu la semafor? Te uiti in toate partile, si inaintezi usor (sau repede, dupa cum iti e felul), eventual faci un pic de slalom printre masinile de la semafor, etc, etc.
- Ce faci daca mergi pe un strada 'pietonala' (bine, la ei si biciclestii sunt tot pietoni, dar uneori corpul de pedestrii era atat de compact ca nu puteai trece prin el)? Pai in mod normal te dai jos de pe bicicleta si mergi pe langa; daca situatia asta e in Amsterdam... incetinesti... in asa fel incat pedestrii sa apuce sa se arunce care incotro. in final tot treci cumva
- Ce faci daca e noapte? pai sau iti aprinzi farurile sau stai acasa; ce faci daca esti in Amsterdam? Pai.. te comporti natural, ca de aia e lumina pe strazi, nu? (nu conteaza ca nu sunt aprinse luminile pe strada, aia nu e vina ta)
- Ce faci daca ai pista de biciclete, dar e plina si se misca incet (fata de cat ai vrea tu), iar strada e plina de masini? In mod normal, mergi si tu incet; in Amsterdam mergi pe strada, tampitii aia ce au masini nu au decat sa stea dupa tine (si atunci mergi chiar un pic mai incet, sa le arati cine e seful)
- Ce faci daca pista de biciclete de pe trotuarul unde esti tu e pentru directia opusa? in mod normal te muti pe trotuarul opus, unde e pista pentru directia ta; ce faci in Amsterdam: mergi paralel cu pista 'gresita', pe trotuarul pentru pietoni, care din nou trebuie sa te fereasca.
Si cred ca exemplele pot continua. Jur, mi-am amintit de India; da, super 'civilizatii' olandezi se comporta exact precum indienii (strict din punctul de vedere al biciclismului).
Dupa experienta Amsterdam sunt convins ca am ceva mai multe fire albe de par.
concluzia sase (parca): cred ca toti (sau oricum in marea lor majoritate) biciclstii din Amsterdam ar avea oricand loc la un spital de glumeti.
Concluzia sapte: exista si un revers la medaliei - un asptect pozitiv al mersului pe bicicleta: nu am vazut (decat atat de rar ca nu merita mentionati) locuitori ai Amsterdamului grasi. Din contra, am remarcat (da, foarte multe femei/fete mergeau in fusta pe bicicleta) ca au picioare extrem de frumoase, chit ca au 15 sau 50 de ani.
Din filmele cu prosti: evident ca am gasit un restaurant ce parea foarte fain, dar nu am intrat, iar apoi (adica dupa 20min) nu l-am mai putut gasi (toate strazile/canalele din Amsterdam seamana - zona centrala, evident). Dar partea foarte buna a fost ca am nimerit intr-un reastaurant........ unde am mancat EXCELENT, iar servirea a fost impecabila. Au stiut inclusiv sa faca friptura, nu ca francezii - stiti cu totii povestile cu 'bine facut = e arsa la suprafata, curge sangele DOAR daca o tai. Cred ca asta a fost singurul punct pozitiv al zilei. Un moment ce a reusit insa sa salveze intr-o anumita masura o zi nu foarte reusita.
Care s-a incheiat la hotel, cu 2 beri.
Era din nou ora 2. A doua zi aveam de alergat.....
Inca nu sunt poze, imi place sa va fac sa asteptati. (adica altfel spus am avut probleme cu computerul si cu netul)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)