As fi putut la fel de bine intitula acest post: '4 zile de plimbat, daca nu punem la socoteala si ploaia'. dar apoi m-am gandit si am preferat un ton mai optimist...
M-am bucurat ca aveam macar oportunitatea de a vizita Madridul in weekendul 'lung' de Pasti. Asta insemnand nu una, ci doua zile libere. caci madrilenii, mai catolici decat Papa.. eu 2 zile libere: si joi si vineri inainte de Pasti. Ma rog, nu am inteles foarte bine motivul, dar nu m-a deranjat ideea. dar cum stim toti: socoteala din targ nu se potriveste cu cea de acasa.
Miecuri seara... am facut planuri mai ceva ca Napoleon inainte de Waterloo: adrese, conexiuni de metrou, orare muzee, harti, hartulici, etc. Ma simteam... pregatit.
Joi dimineata... ceasul mi-a ramas setat sa sune caintr-o zi normala. adica la 7:20. Pfff... cand a sunat, m-am intins (cu greu), l-am oprit zicandu-mi ca e zi libera si nu e graba. si am adormit. m-a trezit la 11 o bataie in usa. greu, parca tarandu-ma... am ajuns pana la usa. la usa.. cineva de la hotel... care ma intreba daca totusi nu vreau curatenie. am realizat ca mai intrase cineva in camera... :) am reusit sa ingaim un 'manana'... am inchis usa.....si inapoi in pat. m-am trezit pe la 1, de data asta definitiv. vorba vine, ca pe la 2 am reusit sa ma dau jos din pat. :) am realizat cat e ceasul, zicandu-mi ca si maine e o zi, si sa las linistit pe maine ce oricum nu prea am chef sa fac azi. abia apoi m-am uitat si pe geam si am vazut ca ploua cu galeata. ah, bun, deci oricum nu as fi putut sa ies. si cu geaca mea de piele (si fara umbrela)... mi-ar fi prins super o ploaie din asta in oras. bun, e deci hotarat, inapoi in pat. si am cam dormitat toata ziua. :)
iar ziua s-a incheiat la fel de bine cum a inceput: seara am aflat ca restaurantul are program de weekend... adica e inchis. ca deh, stateam in hotel de 4stele, e normal sa fie asa. dezamagit total, ma mancat ceva la bar (bine ca macar asta e deschis, chiar si in weekend).
si era sau uit: joi a inceput invazia. au venit americanii :) am crezut ca sunt macar 100, dupa zgomot. apoi am realizat ca.. fac zgomot ca le e probabil frica. erau doar vreo 20. partea si mai buna (dar pe care aveam sa o realizez doar in noptile urmatoare): niste americani (nu stiu daca ei sau ele) erau cazati in camera de langa mine.. ce a devenit cartier general... de petreceri. si nu atat galagia (se pare ca izolatia fonica e la inaltime), cat trantitul usii m-a scos din minti. dar .. despre asta mai incolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu